INVITAȚIE DE PRESĂ

Conferința Internațională „Blue Waters and Green Agriculture–Romanian Challenges and Perspectives in Nutrients Pollution Control

București, 10-11 mai 2017

Ministerul Apelor și Pădurilor organizează, în perioada 10-11 mai 2017, în București, Conferința Internațională Blue Waters and Green Agriculture – Romanian Challenges and Perspectives in Nutrients Pollution Control”, eveniment organizat în cadrul Proiectului „Controlul Integrat al Poluǎrii cu Nutrienți”, implementat de cǎtre Guvernul României, cu sprijinul Bǎncii Mondiale şi Facilitǎții Globale de Mediu.

Conferința Internațională își va desfășura lucrările în perioada 10-11 mai 2017, la Hotel Radisson Blu, Sala Atlas 1 și Sala Atlas 2, Calea Victoriei nr. 63-81.

Evenimentul marchează atât finalul și bilanțul implementării primei etape a proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi”, cât și lansarea următoarei faze a acestuia pentru perioada 2017-2022.

Scopul conferinței este acela de a crea un cadru internaţional favorabil schimbului de idei, de experienţe şi exemple de succes referitoare la provocările întâmpinate de către toate instituțiile implicate în activităţile de control al poluării cu nutrienţi din surse agricole, şi, mai ales, în ceea ce priveşte implementarea Directivei Nitraţi a Uniunii Europene.

La eveniment au confirmat participarea experți ai Băncii Mondiale, ai Facilității Globale de Mediu, ai Comisiei Europene, reprezentanți ai diferitelor proiecte de combatere a poluării cu nutrieți din peste 10 țări, membre ai Uniunii Europene, din Europa de Est și din America de Sud.

În sesiunea de deschidere care va avea loc miercuri, 10 mai 2017, începând cu ora 10:00, sala Atlas, vor lua cuvântul:

  • Adriana PETCU, Ministrul Apelor şi Pădurilor;
  • Graţiela Leocadia GAVRILESCU, Ministrul Mediului;
  • Dănuţ Alexandru POTOR, Secretar de Stat, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;
  • Elisabeta CAPANELLI, Country Manager, World Bank Romania
  • Steffen Cole Brandstrup HANSEN, International Waters Program Officer, Global Environment Facility (GEF)

Începând cu ora 10:45, va avea loc o sesiune de declarații de presă în sala Electra 2. Reprezentanții Mass-Media sunt așteptați începând cu ora 09:30. Vă rugăm să confirmați prarticiparea la adresa presa@map.gov.ro

DIRECȚIA DE COMUNICARE

  Informații suplimentare:

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă acordarea de sprijin Guvernului României în vederea alinierii la cerinţele Directivei Nitraţilor a UE prin reducerea deversărilor de nutrienţi în corpurile de apă, promovarea schimbărilor comportamentale la nivel regional, şi sprijin pentru întărirea cadrului de reglementare şi a capacităţii instituţionale.

Obiectivul global de mediu al proiectului este reducerea pe termen lung a deversărilor de nutrienţi în apele ce se varsă în Dunăre şi Marea Neagră, printr-un management integrat al solului şi apelor. Cea mai importantă componentă a proiectului este reprezentată de finanțarea investițiilor realizate de autoritățile publice locale pentru reducerea poluării cu nutrienţi a apelor. Începând cu luna aprilie 2017, a fost lansat primul apel competitiv de proiecte pentru aceste investiții.

Agenda evenimentului este disponibilă la adresa: http://www.inpcp-campanie.ro/conference

Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați:

www.inpcp-campanie.ro

http://www.facebook.com/CampaniaImpotrivaPoluariiCuNutrienti

https://twitter.com/INPCP

https://www.youtube.com/channel/UCR5npJjBqO5HTA0G_Lj5Xxw